Nu prea mai scriu si nu face bine.
Intotdeauna mi-a facut bine sa scriu, sa ii scriu cuiva gandurile, sa le spun oamenilor din viata mea ce simt, sa constat lucruri despre viata si despre mine - in scris.
Nu prea am mai facut asta. Parca ma tot concentrez sa alerg undeva fara sa ma opresc si sa imi pun gandurile si trairile in cuvinte si sa le memorez aici. Nici macar nu trebuie sa fie ceva bun, trebuie doar sa fie.
Recitind niste ganduri de acum mai multi ai pe care le-am scris aici, ma transpun in momentul respectiv si imi aduc aminte de cum ma simteam si cum eram in momentul respectiv. Comparand, acum sunt parca mai calm decat am fost vreodata. In contextul asta de calmitate imi vine in cap ca anul asta la birou cred ca m-am enervat de doua ori - o chestiune buna. Nici nu stiu daca e resemnare, intelepciune sau acceptare. Poate putin din toate. Oricum ar fi m-am simtit bine sa nu ma enervez.
Revenind la ce voiam sa scriu. Azi am fost la o piesa de teatru. Uitasem cat de implinitoare poate sa fie experienta unei piese bunicele de teatru ne mai mergand de vreo doua luni. De fiecare data cand ma duc singur la orice chestiune culturala se simte neasteptat de bine. Daca ma duc cu cineva, alegand eu de obicei, parca am o presiune sa fie calitativa, sa ii placa omului, sa fie interesanta, sa avem ce discuta dupa. Ducandu-ma doar eu nu ma pot decat multumi cu alegerea mea. Dar azi a fost bine. Am mai fost si la altele si uneori am regretat ca m-am dus dupa critica, uneori critica de teatru este un amalgam de limbaj snob si laudativ fara niciun fel de fond. Sau cu un fond pe care eu nu l-am inteles(exemplu - the blue room, intr-o interpretare proasta). Acum ma duc doar dupa descrieri si autori. Mi-a iesit bine.
Azi a fost despre cupluri - Romantic fools - Rich Orloff. Rich asta e contemporan cu noi si pare ca a scris mai multe piese de teatru, majoritatea comedii. Comedie a fost si piesa de azi. O comedie romantica si usurica ce transpune diverse modele de cupluri in diverse situatii de cuplu, majoritatea cliseice. Dar a fost amuzanta, foarte amuzanta sau cel putin asa mi s-a parut mie. In sala, aproape doar cupluri, nu stiu daca ar mai fi venit daca ar fi stiut ca e atata satira in piesa asta, satira care te obliga sa te privesti in oglinda. A fost amuzat tot timpul, mai putin cand unele lucruri erau bolnavicioase - partea aia a fost si trista pe langa amuzanta. Ce m-a surprins, observand reactiile oamenilor e ca publicul a avut cateva momente in care desi era destul de amuzant ce se petrecea pe scena, oamnilor nu le parea amuzant. Auzeai doar cateva rasete razlete. Am cateva supozitii pe tema dar cred ca in principal romanii au aceleasi mecanisme psihologice daunatoare - si cred ca alea nu li s-au parut amuzante pentru ca poate le practica. Sau pur si simplu nu au inteles satira. Eh, o sa ramana si asta un mister. Oricum, m-am simtit foarte bine sa gust din piesa asta usurica aparent. Are dialoguri brutal de sincere si dialoguri brutal de false - toate extrem de verosimile si parca scoase din realitate. Pe alocuri actorii pun publicul la zid dialogand direct cu el, citindu-i gandurile, dezbracandu-l de falsitate. Cred ca asta a pus oamenii pe ganduri putin.
Cam atat, ca sa nu spun detalii, ca poate va duceti sa vedeti. Educativa, incitanta, deloc plictisitoare....bine, poate putin plictisitoare la un moment dat cand se prelungea mai mult decat era cazul scena - in opinia mea.
Recomandata cuplurilor :)))
