Urmaresc un serial, un serial facut acum 25 de ani. Imaginatia si situatiile prezentate nu iti permit sa nu te gandesti la moarte.
Umanitatea in esenta ei este o lupta pentru supravietuire, suntem un graunte de nisip intr-un mare desert al universului. Cum face un graunte de nisip sa supravietuiasca intr-un mare desert si sa nu fie sters de vant, de soare, de apa?
Traim ca si cum am trai pentru totdeauna, manati in principiu de orgoliu (cu exceptiile evidente), de acumulare si comfort. Traim fara sa stam sa intelegem universul care ne-a creat, intr-o continua goana dupa superficialitate. Sa acumulam, sa acumulam, sa fie cat mai comfortabil, cat mai usor si sa nu incercam sa intelegem prea multe. Ca si cum nu am muri niciodata...
E o tema predominanta pe blogul meu, esenta vietii omului, rolul lui in univers si nu ma pot satura de ea. Unii filozofi (caci singurii care pot incerca sa ofere niste raspunsuri, la acest nivel al dezvoltarii noastre tehnologice, sunt ei) spun ca viata nu are niciun sens fara sa fie observata, ca nimic nu ar exista fara un observator care sa constientizeze ca existi. Pe linia asta de idei....cine observa umanitatea? Si mai precis cine te observa pe tine ca individ al umanitatii ca existi?
E ceva ce umanitatea poate face sa fie mai observabila? E ceva ce individul poate face sa fie mai observabil? Nu imi vine decat un singur raspuns in minte...cunoasterea. Cunoasterea te face observabil, faptul ca stii, ca intelegi te face observabil. Te face observabil deoarece cunoasterea te schimba fara cale de intoarcere. Esti mai constient de lume decat erai. Nu poti sa spui ca nu stii care sunt consecintele odata ce ai cunoastere.
Si cu toate acestea, ne preocupam de orgolii, egoism, trufie, fara sa incercam sa cunoastem ce suntem si unde suntem. Fara sa atingem macar intrebarea: de ce suntem? Ne afundam intr-o noapte neagra in care nu distingem nimic din universul nostru din cauza valulului pe care singuri ni l-am pus pe ochi.
Si apoi fara urma, fara consecinte, fara sa fi observat cieneva vreodata ca am fi existat, fara sa fi avut niciun impact asupra universului nostru, incetam sa existam.
Atat sa fie umanitatea? Poate ca da...
