Cautand in zadar un sens in ceea ce se difuzeaza la televizorul zilelor noastre, schimband program dupa program, am dat peste o conversatie care era calma, simpla si sincera. Erau prezenti Mariana Mihut si Victor Rebengiuc la un interviu pe TVR1 la emisiunea Nocturne prezentata de Marina Constantinescu.
M-a prins imediat atmosfera, un dialog respectuos intre prezentatoare si invitati, o destainuire plina de emotie a trairilor vietii de actor, a trairii temerii de a iubi, de a-ti sustine partenerul de viata neconditionat si cu riscul compromiterii.
Am simtit ca ceva trece pe langa mine, ca am nevoie de contactul cu acesti oameni indiferent ce si mi-am adus aminte de piesa de teatru care m-a marcat in viata mea din studentie - Billy Schiopul la Nottara si retraind o farama din emotia de atunci. Un gand simplu: e mult mai bine cu teatru, cu mult teatru.
Am inceput sa caut disperat piesele care se joaca in prezent si pentru ca vazusem deja Moartea unui comis voiajor cu Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, am cautat la elita teatrului Romanesc - Bulandra o piesa noua. Nu am cumparat bilete doar la una, ci la patru cu ajutorul partenerei mele care imi impartaseste simtirea in materie de teatru.
Prima a fost azi - Omul cel bun din Sechiuan, bineinteles la Bulandra.
Ajuns cu optsprezece minute mai devreme (ceea ce nu imi sta in obicei) am observat ca nu se adunase prea multa lume in fata teatrului ceea ce era oarecum nefiresc. In sala, acelasi sentiment ca ceva lipseste...vazand doar trei sferturi din sala plina, ma gandeam ca poate piesa aleasa nu era dintre cele mai bune...
Cu greu am renuntat la contactul cu lumea si am lasat la o parte telefoanele, cu greu m-am lasat introdus in modernismul recuzitei si cu greu am inceput sa simt odata cu personajele apasarea lumii si de indata ce mi-am permis sa vad, piesa a inceput sa ma cucereasca treptat.
Nu e o piesa clasica in care dialogul e clar, intriga, punctul culminant si finalul sunt previzibile, ba chiar ramai uimit sa vezi sfarsitul...care nu e un sfarsit. Nu o sa va spun despre ce e piesa, ci doar vag, sper totusi sa gasiti timpul pentru a o vedea, este o reprezentatie de actorie cu adevat exceptionala.
Piesa te patrunde incet, sugestiile si ancorele la contemporan sunt prezente constant, limbajul este actual, gesturile sunt si ele actualizate momentelor in care traim. Nu simti nici macar o secunda ca ar fi o lume a altui timp. Simti cum speranta ta in bine e reprezentata de zeii din piesa, cum tu esti eroul principal al povestii si cum tu esti cel care lupti impotriva lumii sa iti pastrezi bunatatea si in acelasi timp sa iti permiti sa traiesti. Din lupta continua intre partea noastra negativa si cea pozitiva parca iau viata cele doua personaje principale ale piesei care se contopesc in acelasi om. Un zbucium care nu se termina, finalul nu iti aduce consolare, nici macar senzatia ca s-a sfarsit ceva...ci clarifica doar ca nu se sfarseste nimic decat odata cu moartea.
Nu e usor sa patrunzi piesa si nu e usor sa ii accepti finalul indecis. Alexandra Fasola, un actor cu o energie si traire impresionante, te ia in lumea ei, devii eroul, il simti in tine fara efort. Vlad Ivanov are o prezneta puternica, isi joaca rolurile (cele 3) fara urma de eroare, te tine strans in omenescul personajelor lui si intr-un final incepe surprinzator sa comunice cu tine direct, fara pelerina personajului. Cu totii ar trebui sa ne identificam in cel putin unul dintre personajele piesei...mai mult sau mai putin, daca ne dam voie.
O piesa cum nu am mai vazut de la Moartea unui comis voiajor, care te descompunte si te recompune la loc pentru a-ti reevalua viata. Trece ca si cum n-ar fi fost...daca puteti, luati bilet, merita.
M-a prins imediat atmosfera, un dialog respectuos intre prezentatoare si invitati, o destainuire plina de emotie a trairilor vietii de actor, a trairii temerii de a iubi, de a-ti sustine partenerul de viata neconditionat si cu riscul compromiterii.
Am simtit ca ceva trece pe langa mine, ca am nevoie de contactul cu acesti oameni indiferent ce si mi-am adus aminte de piesa de teatru care m-a marcat in viata mea din studentie - Billy Schiopul la Nottara si retraind o farama din emotia de atunci. Un gand simplu: e mult mai bine cu teatru, cu mult teatru.
Am inceput sa caut disperat piesele care se joaca in prezent si pentru ca vazusem deja Moartea unui comis voiajor cu Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, am cautat la elita teatrului Romanesc - Bulandra o piesa noua. Nu am cumparat bilete doar la una, ci la patru cu ajutorul partenerei mele care imi impartaseste simtirea in materie de teatru.
Prima a fost azi - Omul cel bun din Sechiuan, bineinteles la Bulandra.
Ajuns cu optsprezece minute mai devreme (ceea ce nu imi sta in obicei) am observat ca nu se adunase prea multa lume in fata teatrului ceea ce era oarecum nefiresc. In sala, acelasi sentiment ca ceva lipseste...vazand doar trei sferturi din sala plina, ma gandeam ca poate piesa aleasa nu era dintre cele mai bune...
Cu greu am renuntat la contactul cu lumea si am lasat la o parte telefoanele, cu greu m-am lasat introdus in modernismul recuzitei si cu greu am inceput sa simt odata cu personajele apasarea lumii si de indata ce mi-am permis sa vad, piesa a inceput sa ma cucereasca treptat.
Nu e o piesa clasica in care dialogul e clar, intriga, punctul culminant si finalul sunt previzibile, ba chiar ramai uimit sa vezi sfarsitul...care nu e un sfarsit. Nu o sa va spun despre ce e piesa, ci doar vag, sper totusi sa gasiti timpul pentru a o vedea, este o reprezentatie de actorie cu adevat exceptionala.
Piesa te patrunde incet, sugestiile si ancorele la contemporan sunt prezente constant, limbajul este actual, gesturile sunt si ele actualizate momentelor in care traim. Nu simti nici macar o secunda ca ar fi o lume a altui timp. Simti cum speranta ta in bine e reprezentata de zeii din piesa, cum tu esti eroul principal al povestii si cum tu esti cel care lupti impotriva lumii sa iti pastrezi bunatatea si in acelasi timp sa iti permiti sa traiesti. Din lupta continua intre partea noastra negativa si cea pozitiva parca iau viata cele doua personaje principale ale piesei care se contopesc in acelasi om. Un zbucium care nu se termina, finalul nu iti aduce consolare, nici macar senzatia ca s-a sfarsit ceva...ci clarifica doar ca nu se sfarseste nimic decat odata cu moartea.
Nu e usor sa patrunzi piesa si nu e usor sa ii accepti finalul indecis. Alexandra Fasola, un actor cu o energie si traire impresionante, te ia in lumea ei, devii eroul, il simti in tine fara efort. Vlad Ivanov are o prezneta puternica, isi joaca rolurile (cele 3) fara urma de eroare, te tine strans in omenescul personajelor lui si intr-un final incepe surprinzator sa comunice cu tine direct, fara pelerina personajului. Cu totii ar trebui sa ne identificam in cel putin unul dintre personajele piesei...mai mult sau mai putin, daca ne dam voie.
O piesa cum nu am mai vazut de la Moartea unui comis voiajor, care te descompunte si te recompune la loc pentru a-ti reevalua viata. Trece ca si cum n-ar fi fost...daca puteti, luati bilet, merita.
