S-a nimerit intr-o joi, mare sarbatoare (mai ieri 15 august 2013), sa raman singur si fara chef de afundat in munca si citit.
Asta pentru ca partenera mea avea planificata o iesire in oras cu fostele ei colege de facultate. Ce m-am gandit, din moment ce nu pot invita un cuplu in oras (asa cum facem de fiecare data cand suntem impreuna), m-am gandit sa vad cine e prin oras, pentru ca eu o condusesem pe ea la intalnirea ei si ma nimerisem prin centru, si are chef si timp de taclale.
Am sunat in prealabil o prietena cu care nu ma intalnisem de ceva vreme si cu care aveam o groaza de vorbit insa timpul ei era luat asa ca....cu gandul de a vedea cine este prin centru si vrea sa dispuna de compania mea odioasa...am postat pe facebook:
"Disponibil la iesit in oras, amatorii pls sms/pm/call!"
Dupa ce mi-am luat vreo doua admonestari serioase, mai in gluma mai in serios legate de penibilitatea gestului meu, mi-am dat seama ca nu am sorti de izbanda si ca nimeni, chiar daca zaboveste prin centru, nu o sa dea niciun semn la post-ul meu.
Am stat si m-am intrebat de ce. Dupa ce am exclus ca si motiv faptul ca prezenta mea e cu totul dezagreabila astfel incat toti cei 232 de prieteni cu inima mare din lista mea sa nu dea nici macar din mila un reper de intalnire sau macar un comment (de orice fel), mi-am dat seama ca e greu de comunicat prin facebook, cel putin la nivel uman. O sa exclud invitatia in Hunedoara...eu fiind in Bucuresti.
Am mai fost martor la un post de genul asta cand un prieten se ducea la munte la ski si a intrebat pe FB cine mai merge. Asta e cu totul alt gen de propunere care presupunea un efort de un weekend si pe langa asta si niste costuri. Nu a primit niciun raspuns pozitiv.
Din aceeasi serie de evenimente pline de invataminte pe facebook, in urma cu cateva saptamani, la un comentariu al meu al unui post al unei foste colege de serviciu urmarea a fost ca m-a scos din lista. De ce? Pentru ca nu am dat like si am fost in dezacord cu parerea ei.
Stau acum si ma gandesc ce reprezinta facebook-ul pentru mine si cum imi imbunatateste sau nu viata. Si mi-am dat seama de urmatoarele:
- nu stau pe facebook sa imi fac PR...ci pur si simplu e frumos sa mentii contactul cu cat mai multi oameni pentru ca viata e cu atat mai frumoasa cu cat e mai variata
- oamenii pe care ii am in lista i-am adaugat intentionat, premeditat, cu buna stiinta, i-am intalnit cel putin o data in viata si am avut cel putin o conversatie meaningfull cu ei si de atunci vreau sa stiu ce fac si cum pare ca e viata lor
- crowd instinct - eu pare ca am fost ultimul dintre prietenii mei care si-a facut pagina de facebook (cu exceptia catorva care pare din stoicism nu au nici in prezent) si voiam sa nu fiu un paria asa ca mi-am facut si eu
- nu vreau sa par ca fac/sunt ceva pe facebook ci doar vreau sa fiu asa cum sunt eu, plin de defecte si celor care le sunt ok asa...sa zica....da sau nu sau orice iar celor care nu le sunt ok dar au acceptat cererea....la fel
- daca lumea zice ceva la orice e pentru ca ii pasa (din diferite motive, egoiste sau nu) mai mult sau mai putin
Asadar, in materie de comunicare adevarata cu prietenii, facebook-ul este dupa parerea mea sub zero. Pentru ca iti da cineva like la noua ta culoare la unghii nu inseamna nimic, decat poate ca ii place movul.
Comentariul e putin altceva, necesita gandire cu privire la ce se vrea emis si semnifica o directionare clara catre cineva a acestui lucru, comentariul este de cele mai multe ori un like verbalizat cu scopul de a flata sau de a mangaia usor orgoliul.
Nu stiu daca observa cineva dar mai nimeni nu posteaza lucruri nasoale pe fb decat aceia care au mii de followers si prieteni si reusesc sa fie sinceri. Ei posteaza si cand si-au tamponat masina sau cand e pisica bolnava dar si cand sunt fericiti in excursia din Machu Pichu. De aia sunt si urmariti, pentru ca sunt sinceri si sinceritatea e cautata si consumata ca aerul curat mai nou.
Un al doilea asadar, este ca eu cred ca nu facem decat cel mult impostura pe facebook. Si nu zic ca ar fi un lucru rau doar ca daca practicam impostura pe facebook ar fi bine sa fim adevarati in realitate, in relatiile noastre consumate fata in fata cu priviri directe in ochi.
Sfatul meu (pe care o sa il urmez si eu) e sa punem din cand in cand mana pe telefon si sa intrebam oamenii din lista noastra (cea adevarata) ce mai fac...o sa fim uimiti de cate lucruri nu au postat pe facebook...si pe care vrem sa le stim.
Si desi mai aveam atatea de spus insa este deja foarte tarziu...o sa incerc o continuare pe alta data in speranta unor introspectii noi.
Asta pentru ca partenera mea avea planificata o iesire in oras cu fostele ei colege de facultate. Ce m-am gandit, din moment ce nu pot invita un cuplu in oras (asa cum facem de fiecare data cand suntem impreuna), m-am gandit sa vad cine e prin oras, pentru ca eu o condusesem pe ea la intalnirea ei si ma nimerisem prin centru, si are chef si timp de taclale.
Am sunat in prealabil o prietena cu care nu ma intalnisem de ceva vreme si cu care aveam o groaza de vorbit insa timpul ei era luat asa ca....cu gandul de a vedea cine este prin centru si vrea sa dispuna de compania mea odioasa...am postat pe facebook:
"Disponibil la iesit in oras, amatorii pls sms/pm/call!"
Dupa ce mi-am luat vreo doua admonestari serioase, mai in gluma mai in serios legate de penibilitatea gestului meu, mi-am dat seama ca nu am sorti de izbanda si ca nimeni, chiar daca zaboveste prin centru, nu o sa dea niciun semn la post-ul meu.
Am stat si m-am intrebat de ce. Dupa ce am exclus ca si motiv faptul ca prezenta mea e cu totul dezagreabila astfel incat toti cei 232 de prieteni cu inima mare din lista mea sa nu dea nici macar din mila un reper de intalnire sau macar un comment (de orice fel), mi-am dat seama ca e greu de comunicat prin facebook, cel putin la nivel uman. O sa exclud invitatia in Hunedoara...eu fiind in Bucuresti.
Am mai fost martor la un post de genul asta cand un prieten se ducea la munte la ski si a intrebat pe FB cine mai merge. Asta e cu totul alt gen de propunere care presupunea un efort de un weekend si pe langa asta si niste costuri. Nu a primit niciun raspuns pozitiv.
Din aceeasi serie de evenimente pline de invataminte pe facebook, in urma cu cateva saptamani, la un comentariu al meu al unui post al unei foste colege de serviciu urmarea a fost ca m-a scos din lista. De ce? Pentru ca nu am dat like si am fost in dezacord cu parerea ei.
Stau acum si ma gandesc ce reprezinta facebook-ul pentru mine si cum imi imbunatateste sau nu viata. Si mi-am dat seama de urmatoarele:
- nu stau pe facebook sa imi fac PR...ci pur si simplu e frumos sa mentii contactul cu cat mai multi oameni pentru ca viata e cu atat mai frumoasa cu cat e mai variata
- oamenii pe care ii am in lista i-am adaugat intentionat, premeditat, cu buna stiinta, i-am intalnit cel putin o data in viata si am avut cel putin o conversatie meaningfull cu ei si de atunci vreau sa stiu ce fac si cum pare ca e viata lor
- crowd instinct - eu pare ca am fost ultimul dintre prietenii mei care si-a facut pagina de facebook (cu exceptia catorva care pare din stoicism nu au nici in prezent) si voiam sa nu fiu un paria asa ca mi-am facut si eu
- nu vreau sa par ca fac/sunt ceva pe facebook ci doar vreau sa fiu asa cum sunt eu, plin de defecte si celor care le sunt ok asa...sa zica....da sau nu sau orice iar celor care nu le sunt ok dar au acceptat cererea....la fel
- daca lumea zice ceva la orice e pentru ca ii pasa (din diferite motive, egoiste sau nu) mai mult sau mai putin
Asadar, in materie de comunicare adevarata cu prietenii, facebook-ul este dupa parerea mea sub zero. Pentru ca iti da cineva like la noua ta culoare la unghii nu inseamna nimic, decat poate ca ii place movul.
Comentariul e putin altceva, necesita gandire cu privire la ce se vrea emis si semnifica o directionare clara catre cineva a acestui lucru, comentariul este de cele mai multe ori un like verbalizat cu scopul de a flata sau de a mangaia usor orgoliul.
Nu stiu daca observa cineva dar mai nimeni nu posteaza lucruri nasoale pe fb decat aceia care au mii de followers si prieteni si reusesc sa fie sinceri. Ei posteaza si cand si-au tamponat masina sau cand e pisica bolnava dar si cand sunt fericiti in excursia din Machu Pichu. De aia sunt si urmariti, pentru ca sunt sinceri si sinceritatea e cautata si consumata ca aerul curat mai nou.
Un al doilea asadar, este ca eu cred ca nu facem decat cel mult impostura pe facebook. Si nu zic ca ar fi un lucru rau doar ca daca practicam impostura pe facebook ar fi bine sa fim adevarati in realitate, in relatiile noastre consumate fata in fata cu priviri directe in ochi.
Sfatul meu (pe care o sa il urmez si eu) e sa punem din cand in cand mana pe telefon si sa intrebam oamenii din lista noastra (cea adevarata) ce mai fac...o sa fim uimiti de cate lucruri nu au postat pe facebook...si pe care vrem sa le stim.
Si desi mai aveam atatea de spus insa este deja foarte tarziu...o sa incerc o continuare pe alta data in speranta unor introspectii noi.
