Dupa multe sfortari de a reveni pe scaunele unui teatru bun la o piesa buna, am reusit asta astazi multumita tenacitatii partenerei mele.
Am vazut in seara asta piesa Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller la Bulandra cu Victor Rebengiuc si Mariana Mihut.
Frumusetea teatrului romanesc si a actorilor romani ramane o surpriza care este descoperita treptat de fiecare dintre noi sau redescoperita in cazul meu la cate o piesa care iese din tipare prin simplitatea interpretarii si prin abilitatea actorilor de a imbiba publicul cu emotie.
Trebuie sa recunosc faptul ca si ploaia mocnita si sacadata din duminica asta a contribuit la o atmosfera plina de reflectii. Imi pare ca a indus aceasta stare nu numai de partea mea ci si de partea actorilor, lucru care a contribuit din plin la trairea noastra, parca simultana.
Nu mai asteptam nimic deosebit de ceva vreme in materie de teatru. Si mai ales nu vara. Treptat, imi dau seama ca exista roluri si actori care se potrivesc perfect, parand chiar ca sunt nascuti pentru a juca acel rol, iar cand intr-o piesa de teatru se imbina patru actori care fac acest lucru trairea este speciala.
Piesa te introduce treptat in atmosfera omului muncit de vreme, erodat, sfarsit si supt care insa nu isi pierde idealul copilariei, acela de a reusi, acela de a fi cineva, pana in momentul mortii care este vazuta ca ultima modalitate de a reusi, ca o izbavirea si o realizare a intregii vieti.
Tata a doi baieti, vanzator de la varsta de 20 de ani in aceeasi companie, neputand sa se catere pe trepte superioare se vede la 74 de ani retrogradat, muncind pe comision si nereusind sa mai aduca bani pentru familie, Willie (Victor Rebengiuc) este mistuit de dragostea pentru sotie si copii si de inabilitatea de a mai reusi ceva in viata. Regretele il apasa constant ducandu-l la dementa.
Familia, care este dezbinata de intrigi vechi intre tata si fii, de tenatii noi ale fiilor precum si de inabilitatea acceptarii esecului de catre tata, nu reuseste sa mentina niciun fel de echilibru emotional iar goliciunea relatiei tata-fiu este permanent la baza conflictului dintre cele doua parti.
Fii lui Willie sunt mai mult sau mai putin ratati, inabili la peste 30 de ani sa mentina un job sau o relatie stabila cu o femeie. Ambii sunt mintiti de catre tata si de catre ei insisi ca le este scris sa fie niste oameni de vaza in societate, afaceristi sau directori, respectati si invidiati. Victime ale cautarii fara scop si rezultat, ale hoinaritului prin lume si prin relatii fara a invata nimic, ei se gasesc acum invinsi, in casa parintilor, incercand sa mai repare putin din viata lor si din relatia cu tatal lor.
Singurul om sacrificat si fara o vina evidenta este mama (Mariana Mihut) care este constant atenta la nevoile si inabilitatile lui Willie, incercand totodata sa ii aduca pe cei doi fii la o reconciliere cu tatal lor. Ea ii iarta totul si ii ascunde intelegerea perfecta a situatiei lor sotului ei. In acelasi timp este tamponul relatiei tata-fiu, in incercarea de repara prin uitare greseli de mult facute si perpetuate de ambele parti.
Willie este treptat smuls de realitate de catre o boala psihica nascuta din regretul alegerilor facute si din refuzarea realitatii sumbre. Fiul sau cel mare isi da seama ca afisarea adevarului in legatura cu viata sa nu mai poate astepta. Isi da seama ca relatia cu tatal sa nu mai poate continua sa fie bazata pe minciuna si ca adevarul este singura modalitate de iesire.
In momentul cel mai lipsit de deminitate si vrednicie al existentei lor (tatal este demis, fiului ii este respins un imprumut salvator), tatal si fiul isi rostesc adevarul si isi accepta reciproc umanitatea. Reconcilierea este dureroasa si dura, devine evident faptul ca nu mai exista nicio iesire din situatia sumbra a familiei.
Willie sfarseste invins de polita asigurarii de viata, vanzand in aceasta singura sansa a fiilor sai de a mai fi macar o umbra din ce si-a dorit acesta pentru ei. La inmormantarea lui nu apare nimeni in afara celor trei membri ai familiei, confirmare a zbaterii lipsite de sens din viata lui.
Piesa iti evidentiaza lipsa de sens a minciunii, felul in care aceasta distruge si goleste vietile oamenilor si nu le mai da nicio sansa de a trai. Dintre toate greselile, minciuna de sine devine un abis care inghite visele si vietile protagonistilor, care anuleaza sistematic fiecare efort al omului de a se desprinde. Negarea realitatii este vazuta ca o boala imunologica a constiintei care pana in ultimul moment mistuie viata familiei lui Willie.
Moartea acestuia aduce liniste si acceptare. Posibilitatea unui nou inceput cu banii veniti din asigurare nu exista fara tatal muncitor si idealist. El, pana si la inmormantare, este parasit rapid de catre cei doi fii ramanand as isi ia ramas bun doar credincioasa lui sotie.
Trimiterile sociale catre rautatea capitalismului sunt evidente insa cel mai evident este tristetea unui destin de om nimicit incet din interior de minciuna si din exterior de societate.
Am vazut in seara asta piesa Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller la Bulandra cu Victor Rebengiuc si Mariana Mihut.
Frumusetea teatrului romanesc si a actorilor romani ramane o surpriza care este descoperita treptat de fiecare dintre noi sau redescoperita in cazul meu la cate o piesa care iese din tipare prin simplitatea interpretarii si prin abilitatea actorilor de a imbiba publicul cu emotie.
Trebuie sa recunosc faptul ca si ploaia mocnita si sacadata din duminica asta a contribuit la o atmosfera plina de reflectii. Imi pare ca a indus aceasta stare nu numai de partea mea ci si de partea actorilor, lucru care a contribuit din plin la trairea noastra, parca simultana.
Nu mai asteptam nimic deosebit de ceva vreme in materie de teatru. Si mai ales nu vara. Treptat, imi dau seama ca exista roluri si actori care se potrivesc perfect, parand chiar ca sunt nascuti pentru a juca acel rol, iar cand intr-o piesa de teatru se imbina patru actori care fac acest lucru trairea este speciala.
Piesa te introduce treptat in atmosfera omului muncit de vreme, erodat, sfarsit si supt care insa nu isi pierde idealul copilariei, acela de a reusi, acela de a fi cineva, pana in momentul mortii care este vazuta ca ultima modalitate de a reusi, ca o izbavirea si o realizare a intregii vieti.
Tata a doi baieti, vanzator de la varsta de 20 de ani in aceeasi companie, neputand sa se catere pe trepte superioare se vede la 74 de ani retrogradat, muncind pe comision si nereusind sa mai aduca bani pentru familie, Willie (Victor Rebengiuc) este mistuit de dragostea pentru sotie si copii si de inabilitatea de a mai reusi ceva in viata. Regretele il apasa constant ducandu-l la dementa.
Familia, care este dezbinata de intrigi vechi intre tata si fii, de tenatii noi ale fiilor precum si de inabilitatea acceptarii esecului de catre tata, nu reuseste sa mentina niciun fel de echilibru emotional iar goliciunea relatiei tata-fiu este permanent la baza conflictului dintre cele doua parti.
Fii lui Willie sunt mai mult sau mai putin ratati, inabili la peste 30 de ani sa mentina un job sau o relatie stabila cu o femeie. Ambii sunt mintiti de catre tata si de catre ei insisi ca le este scris sa fie niste oameni de vaza in societate, afaceristi sau directori, respectati si invidiati. Victime ale cautarii fara scop si rezultat, ale hoinaritului prin lume si prin relatii fara a invata nimic, ei se gasesc acum invinsi, in casa parintilor, incercand sa mai repare putin din viata lor si din relatia cu tatal lor.
Singurul om sacrificat si fara o vina evidenta este mama (Mariana Mihut) care este constant atenta la nevoile si inabilitatile lui Willie, incercand totodata sa ii aduca pe cei doi fii la o reconciliere cu tatal lor. Ea ii iarta totul si ii ascunde intelegerea perfecta a situatiei lor sotului ei. In acelasi timp este tamponul relatiei tata-fiu, in incercarea de repara prin uitare greseli de mult facute si perpetuate de ambele parti.
Willie este treptat smuls de realitate de catre o boala psihica nascuta din regretul alegerilor facute si din refuzarea realitatii sumbre. Fiul sau cel mare isi da seama ca afisarea adevarului in legatura cu viata sa nu mai poate astepta. Isi da seama ca relatia cu tatal sa nu mai poate continua sa fie bazata pe minciuna si ca adevarul este singura modalitate de iesire.
In momentul cel mai lipsit de deminitate si vrednicie al existentei lor (tatal este demis, fiului ii este respins un imprumut salvator), tatal si fiul isi rostesc adevarul si isi accepta reciproc umanitatea. Reconcilierea este dureroasa si dura, devine evident faptul ca nu mai exista nicio iesire din situatia sumbra a familiei.
Willie sfarseste invins de polita asigurarii de viata, vanzand in aceasta singura sansa a fiilor sai de a mai fi macar o umbra din ce si-a dorit acesta pentru ei. La inmormantarea lui nu apare nimeni in afara celor trei membri ai familiei, confirmare a zbaterii lipsite de sens din viata lui.
Piesa iti evidentiaza lipsa de sens a minciunii, felul in care aceasta distruge si goleste vietile oamenilor si nu le mai da nicio sansa de a trai. Dintre toate greselile, minciuna de sine devine un abis care inghite visele si vietile protagonistilor, care anuleaza sistematic fiecare efort al omului de a se desprinde. Negarea realitatii este vazuta ca o boala imunologica a constiintei care pana in ultimul moment mistuie viata familiei lui Willie.
Moartea acestuia aduce liniste si acceptare. Posibilitatea unui nou inceput cu banii veniti din asigurare nu exista fara tatal muncitor si idealist. El, pana si la inmormantare, este parasit rapid de catre cei doi fii ramanand as isi ia ramas bun doar credincioasa lui sotie.
Trimiterile sociale catre rautatea capitalismului sunt evidente insa cel mai evident este tristetea unui destin de om nimicit incet din interior de minciuna si din exterior de societate.
