De ceva vreme sunt in cautare de echilibru. Am inceput prin a da sens cuvantului si starii, prin a o intelege. Am inteles-o in cateva randuri dar sentimentul dispare foarte repede nu prea ai timp sa il analizezi, sa il verbalizezi, sa ti-l imprimi in constiinta. De ce? Asta am incercat din nou asiduu sa inteleg si asta...de ce in majoritatea timpului nu exista echilibru si atunci cand el se manifesta dispare foarte repede...raspunsul in cazul meu? Frica...frica de normal, frica de liniste, frica de echilibru. Din ce m-am inteles pe mine, omul este in echilibru atunci cand nu e pe marginea prapastiei...e pe un teren plat si se simte in siguranta, scopurile si valorile lui nu ii sunt puse in pericol - terenul plat, nu ma intelegeti gresit, poate fi ad literam si marginea unei prapastii de pe versantul unui munte, insa pentru un anumit om, acela e teren plat - si in lumea noastra asta se intampla din ce in ce mai rar.
Din ce in ce mai des apare intrebrea "Viata mea are sens, sunt pe drumul pe care ar trebui sa fiu?". Sper candva sa inteleg de ce este musai ca natura umana sa fie macinata de aceste intrebari si ele sa apara in fiecare dintre noi....indiferent de calea pe care am avut-o pana in prezent.
In momentul in care apare intrebarea, echilibrul dispare, o zbatere a cosntiintei, un forfot interior se starneste si se mentine la nesfarsit, intrerupt doar de momente razlete, de echilibru.
Acum nu stiu ce sa spun, imi pare ca acest echilibru se construieste treptat si este atins doar spre sfarsitul vietii cand prin efort fie se ajunge la a accepta ca nu exista echilibru fie la crearea unui spatiu imperturbabil, o combinatie de fizic si emotional, in care fiinta isi gaseste echilibru.Varianta a doua pare mai grea, pentru ca omul acceseaza echilibrul atunci cand doreste, atunci cand se afla in acest spatiu pe care il controleaza. Pare si ca oamenii care detin un astfel de spatiu sunt foarte putini dovada ca intrega societate este stresata si emite niste zbateri cancerigene care sunt aruncate din nou peste ea. In cazul in care acceptarea ca nu mai exista echilibru este atinsa, imi pare ca lupta pentru echilibru este abandonata, fara a mai considera aceasta stare si simtire ca necesara pentru a pretui cu adevarat viata. In cazul asta, echilibrul este accidental, atins doar cand cineva din exterior reuseste sa inghete in jurul omului spatiul si sa il faca sa se simta in siguranta.
O sa inclin in continuare sa lupt pentru alternativa doi...poate o sa reusesc si poate pot sa impart spatiul meu si cu altii...pentru ca nu cred ca o sa mi se schimbe vreodata parerea ca echilibrul este important.
Din ce in ce mai des apare intrebrea "Viata mea are sens, sunt pe drumul pe care ar trebui sa fiu?". Sper candva sa inteleg de ce este musai ca natura umana sa fie macinata de aceste intrebari si ele sa apara in fiecare dintre noi....indiferent de calea pe care am avut-o pana in prezent.
In momentul in care apare intrebarea, echilibrul dispare, o zbatere a cosntiintei, un forfot interior se starneste si se mentine la nesfarsit, intrerupt doar de momente razlete, de echilibru.
Acum nu stiu ce sa spun, imi pare ca acest echilibru se construieste treptat si este atins doar spre sfarsitul vietii cand prin efort fie se ajunge la a accepta ca nu exista echilibru fie la crearea unui spatiu imperturbabil, o combinatie de fizic si emotional, in care fiinta isi gaseste echilibru.Varianta a doua pare mai grea, pentru ca omul acceseaza echilibrul atunci cand doreste, atunci cand se afla in acest spatiu pe care il controleaza. Pare si ca oamenii care detin un astfel de spatiu sunt foarte putini dovada ca intrega societate este stresata si emite niste zbateri cancerigene care sunt aruncate din nou peste ea. In cazul in care acceptarea ca nu mai exista echilibru este atinsa, imi pare ca lupta pentru echilibru este abandonata, fara a mai considera aceasta stare si simtire ca necesara pentru a pretui cu adevarat viata. In cazul asta, echilibrul este accidental, atins doar cand cineva din exterior reuseste sa inghete in jurul omului spatiul si sa il faca sa se simta in siguranta.
O sa inclin in continuare sa lupt pentru alternativa doi...poate o sa reusesc si poate pot sa impart spatiul meu si cu altii...pentru ca nu cred ca o sa mi se schimbe vreodata parerea ca echilibrul este important.
