Cand nu mai esti...

Scriu post-ul asta dupa multa vreme de liniste si oarecum impacare in telul gasit, insa o veste trista in legatura cu o ruda care ar fi trabuit sa imi fie apropiata mi-a tulburat ziua.

Sunt tulburat, sunt tulburat pentru ca un om poate sa moara si sa nu stie nimeni de el si de moartea lui...si nici sa nu vrea sa stie cineva... Unii oameni ajung sa fie complet singuri si tristi si ratati si intr-un final mor. Ce ramane in urma? Un nimic, un lung sir de ratari, un lung sir de incercari, de esecuri de prapasii trecute si regasiri vremelnice.

Sa mori fara prieteni, fara familie, fara rude, fara nimeni, sa fii singur si sa mori, nu de batranete ci de boala, insa nu boala e problema ci singuratatea...sa mori singur....

In lumea noastra oamenii sunt lasati sa moara, in tara noastra este greu sa iti cumperi painea, medicamentele, este greu sa traiesti, sa respiri...viata te strange ca intr-o menghina si te tot strange pana te sfarami intr-un final. Dar cel mai rau cred ca este singuratatea.

Ma infior la gandul de singuratate, la gandul de frig si singuratate pe care treptat ne-o construim prin minciuna si lasitate, prin moarte intelectuala, si mai nou prin comunicare pe facebook.

Am ajuns sa urasc facebook-ul, nu prea mai postez, nu prea comentez decat atunci cand chiar vad ceva extraordinar la un om, ceva care pare o traire sincera, adevarata.

Urasc facebook-ul pentru ca avem liste de sute de prieteni cu care nu ne-am mai intalnit si cu care nu am mai vorbit de ani de zile pentru ca stiti ce? nu ne intereseaza...noi stim deja ce fac si ce gandesc ...doar pun poze si link-uri pe facebook nu? doar comenteaza... nu? doar comunicam....nu????

Nu, nu comunicam, ne insinguram, ne izolam, ne adancim in intuneric si devenim nesimtitori, din ce in ce mai nesimtitori. Nu vrem sa stim decat lucruri bune, lucruri de genul celor postate pe facebook, nu vrem sa stim problemele celorlalti...si uite asa suntem si mai frustrati pentru ca noi credem ca nimeni in afara de noi mai are inca probleme...

Cred ca daca o sa continuam sa comunicam prin facebook o sa murim singuri, fara prieteni si fara cunoscuti. O sa incetam cum cred ca unii am facut deja, sa fim sinceri cu noi si sa fim nefericiti atunci cand suntem nefericiti si sa ne bucuram in scurtele momente de bucurie pe care ni le ofera viata.

Daca ne bazam pe facebook pentru a ne pastra prietenii apropiati, nu facem decat sa ii pierdem si sa ne condamnam relatiile la . Am inceput cu telefonul si acum e facebook-ul, care nu presupune nicio interactiune ci doar impresia de interactiune, in vazul tutoror, o interactiune nesincera si constransa de privirile tuturor prietenilor.

Mi se pare asa greu sa fii sincer pe facebook...sa postezi ceea ce gandesti si ceea ce simti, sa ai ganduri normale asa cum au toti oamenii, sa fii si fericit si nefericit ,sa suferi si sa te bucuri... sa fii om normal...

Din acest motiv nu mai postez decat foarte rar...

Nu mai vad in facebok decat o mltime de interactiuni reci si lipsite de substanta, un schimb de idei si replici fara traire, fara autentic...oricat ai incerca, nu poti sa postezi rationamente si idei complexe pe facebook, te faci de ras, esti un paria, un ciudat...

Si ajungi sa mori, si inainte de a muri daca stai sa te uiti in urma la viata ta, si la ce ai facut, iti dai seama ca ai fi vrut sa fii mai curajos, sa fii mai bun, sa realizezi mai multe, sa influentezi mai multi oameni in bine, sa fii un model, sa plangi, sa razi sa tipi si sa canti mai mult, sa iubesti si sa urasti mai intens, sa traiesti mai intens...

Ce dulce amagire este "lasa ca mai e si maine"...

Dar daca nu mai e?